LUP ROMANIA

(opinii personale) Aud multe voci care se exprimă vehement împotriva NATO și UE. Iar aici nu mă refer la cei care exprimă anumite nemulțumiri și dezamăgiri inerente, cele mai multe în scop constructiv... căci să fim sinceri, nimeni și nimic nu e perfect în lumea asta contemporană... Mă gândesc la cei care acuză brutal aceste entități pentru tot răul care se manifestă în România, rău pe care îl suportăm noi, cetățenii onești... cu prisosință. Îmi amintesc verva și entuziasmul popular de prin 2004, respectiv 2007, când majoritatea covârșitoare a populației se manifesta Pro-NATO și Pro-UE... mai ceva ca-n occident. Ce s-a schimbat de atunci? Dacă cei care atribuie întreaga vină celor două entități internaționale pentru situația dezastruoasă în care a ajuns România (în special după aderare) ar avea dreptate, asta ar însemna că lucrurile ar fi trebuit să stea cam la fel și în Cehia, Slovacia, Slovenia, Polonia, Ungaria, Croația, precum și în țările baltice (ca să nu le enumăr pe toa...

Nu mi-am propus să fac o retrospectivă a ceea ce s-a întâmplat cu cetățenii români și cu țara după anul 1989. Știm prea bine: lupte pentru îmbogățire și supraviețuire, lupte pentru „ciolan”, privatizări și retrocedări oneroase, nenumărate schimbări structurale, cele mai multe fără sens și finalitate; scăderea dramatică a calității actului de conducere politică și administrativă și a gradului de pregătire a resursei umane; afaceri dubioase și distrugerea capacităților de producție, risipirea forței de muncă peste granițele țării, generalizarea mafiei la scara întregii societăți; cultivarea fricii, demotivarea și demoralizarea populației ș.a.m.d. Consecințele sunt cunoscute de toți, chiar dacă nu se recunoaște public... le simțim din plin... Iar toate astea s-au petrecut cu girul societății civile, sub supravegherea și cu avizul structurilor de forță ale statului, acaparate și ele de indivizi incompetenți, de interesele meschine, deopotrivă naționale și externe. După 1990, cu concursul...